Jungheinrich, o nouă generație de stivuitoare cu motor termic

MEq
By MEq May 21, 2014 16:13

Jungheinrich, o nouă generație de stivuitoare cu motor termic

Jungheinrich lansează o generație complet reproiectată de stivuitoare cu motoare cu combustie internă (CI) la CeMAT (mai 2014, în Hanovra). Proiectate și realizate în Germania, aceste stivuitoare pentru uz general, fiabile și robuste, asigură randamente peste medie cu consum simultan scăzut de combustibil. Noua generație de stivuitoare suportă o sarcină utilă de până la 3.500 kg, cu înălțimea maximă de ridicare de 7,50 m.

Proiectat pentru operații dificile în zone cu climat variat
Motoarele Kubota acționează toate aceste tipuri de elevatoare realizate în fabrica de producție Moosburg din Bavaria, Germania. “Aceste motoare industriale, încercate și testate în întreaga lume pe mașini cu construcție pentru medii dificile de lucru, asigură deja momente mari la viteze mici de rotație”, spunea Marek Scheithauer, Șeful Departamentului de Management al Produselor. Aceste motostivuitoare robuste dispun de componente de înaltă calitate, extrem de durabile și cu o durată lungă de funcționare, fiind “ideale pentru operațiile dificile din diferite zone climaterice”.

Contragreutatea de pe noul stivuitor este integrată în carcasa portantă, în timp ce coloana de direcție a fost integrată în contragreutate. “Centrul de greutate nu numai că este extrem de jos, dar este și poziționat optim între osii” continua Scheithauer. Acest lucru conferă stivuitorului cu furcă o stabilitate excepțională, nemaifiind necesari stabilizatorii electronici suplimentari. Arborele de transmisie patentat de Jungheinrich din noul convertizor de cuplu este prevăzut cu o frână integrată multi-disc umed fără uzură.

Marek Scheithauer declara, “Față de frânele standard cu tambur, frânele umede multi-disc înseamnă costuri aproape inexistente”. Mai mult, datorită modelului compact închis, condițiile dure externe nu pot diminua performanța frânelor. Sistemul de răcire de înaltă eficiență funcționează integral chiar și la temperaturi foarte ridicate ale ambientului. Radiatorul este o unitate compactă realizată 100% din aluminiu. Acesta garantează faptul că noul stivuitor cu convertizor de cuplu este proiectat să reziste prafului și altor influențe nefavorabile de mediu.

Disponibilitatea înaltă a stivuitorului
Datorită componentelor robuste de înaltă calitate, întreținerea este rapidă, ușoară și economică, necesitând cunoștințe tehnice minime. Combinația dintre capota motorului în formă de L, ce poate fi înclinată la aproximativ 90 de grade, și panourile laterale cu deschidere rapidă asigură un acces excelent la compartimentului motorului.

În timpul lucrărilor de dezvoltare la această nouă generație de motostivuitoare, inginerii de proiectare s-au concentrat și pe scaunul operatorului. Coloana subțire de direcție oferă un spațiu mai mare pentru picioare față de elevatoarele industriale prevăzute cu coloane obișnuite de direcție. Operatorul poate regla ușor scaunul confortabil în funcție de necesitate, bucurându-se de avantajele unei operații sănătoase și fără oboseală a utilajului. Opțiunile variate de descărcare și de depozitare a obiectelor, de tipul suportului de cupă și clipboard-ului, permit operatorului menținerea unui loc de muncă ordonat și organizat.

Noile game de modele sunt prevăzute standard cu o frână electrică de parcare, eliminând maneta frânei de mână din cabină din trecut. Operatorul apasă pur și simplu un buton pentru a activa frâna. Noul model al arborelui de ridicare asigură o vizualizare mai bună a sarcinii utile, a furcii și a zonei de lucru în general. “O vizibilitate bună de ansamblu nu numai că favorizează operațiile relaxate, concentrate și în siguranță ale stivuitorului, dar îmbunătățește și cifra de afaceri”, concluziona Scheithauer.

MEq
By MEq May 21, 2014 16:13