Două excavatoare pe şenile Liebherr R 976 în carierele de piatră Grandemar din România
Related Articles
- Nokian Forest King TRS 2+ offers advanced features for six-wheel forestry machines
- Dana collaborates with Mecalac to provide e-Drivetrain for world’s first electric compact wheeled excavator
- MAN Commercial Vehicles in Romania Drives Reduction in Vehicle Downtime with RealWear Assisted Reality Wearables
Job Report
Compania românească S.C. Grandemar de exploatare a carierelor de piatră, care avea deja în uz de câţiva ani excavatoare pe şenile Liebherr, a investit recent în două excavatoare pe şenile Liebherr R 976 cu cupă întoarsă.
Cele două noi achiziţii al companiei Grandemar dispun de aceeaşi dotare şi se utilizează în carierele Bologa şi Morlaca din apropierea oraşului Cluj-Napoca. Acolo, în faza imediat următoare a procesului de dinamitare, maşinile încarcă materialul stâncos exploatat (diorit şi andezit) în basculantele cu șasiu rigid ce aprovizionează concasorul.
Excavatoarele pe şenile cu o greutate operațională de 90 t sunt dezvoltate şi fabricate de Liebherr-France SAS din Colmar (Franţa). Acestea sunt acționate de motoare diesel Liebherr de 400 kW / 544 CP, conforme cu normele de emisii Stage IIIB/Tier 4i.
Ambele utilaje au acelaşi echipament: sunt dotate cu o cupă întoarsă Liebherr HDV, de 4,7 m3 capacitate, un braţ monobloc de 7,2 m şi balansier de 2,9 m. Suplimentar, cabinele sunt înălțate cu 800 mm, pentru o vizibilitate marită a operatorilor la încărcarea materialului în camioane.
R 976: productivitate optimă şi masă ideală
Încă din 2007, compania folosește un utilaj Liebherr R 974 şi este foarte mulţumită de acesta. Astfel, societatea Grandemar S.A. s-a decis să achiziţioneze alte două excavatoare pe şenile Liebherr. R 976 impresionează prin eficienţa costurilor şi prin productivitate. Cu un consum mediu redus de 40 până la 45 litri pe oră şi o capacitate a cupei de 4,7 m3, aceste maşini s-au dovedit mai eficiente din punctul de vedere al costurilor decât versiunile anterioare utilizate acolo până acum.
Excavatorul R 976 utilizat la Bologa atinge o rată orară de producţie de 400 de tone, care corespunde întocmai capacităţii concasorului. Capacităţile de producţie ridicate sunt posibile în general numai prin raportul optim dintre puterea şi masa excavatorului: mediul de lucru şi duritatea rocii necesită, pe de o parte, un excavator cu masă suficientă pentru a atinge forţe de rupere ridicate. Pe de altă parte, excavatorul trebuie să fie şi foarte mobil, beneficiind de acest lucru printr-o masă redusă. La R 976 s-a găsit combinaţia optimă a acestor doi factori pentru domeniul de lucru al companiei.
Excavatoarele pe şenile R 976 utilizate de SC Grandemar dispun de mai multe dispozitive de protecţie la mecanismul de rotaţie, la conducte, la tijele de cilindri ale braţului monobloc şi balansierului. La acestea se adaugă capacul și placa de protectie ranforsate pentru secțiunea centrală a șasiului. Împreună, aceste protecții asigură menţinerea unei durate de viață mai îndelungate, maximizând componentele maşinii.
Confortul, mărimea şi uşurinţa de operare a cabinei ergonomice îmbunătăţesc condiţiile de lucru din acest mediu dur. Pe lângă monitoarele color cu rezoluţie ridicată de 7 inch, excavatoarele pe şenile Liebherr R 976 au în dotarea standard geamuri frontale şi geam de plafon rezistente la şocuri, precum şi un grilaj frontal de protecţie (FGPS) şi o apărătoare împotriva obiectelor în cădere (FOPS). Nu în ultimul rând, cabina ridicată asigură o vizibilitate optimă a zonei de lucru.
Pe lângă soluţia tehnică a firmei Liebherr-France SAS, un rol important în luarea deciziei l-a jucat şi sprijinul local oferit de Liebherr-România.
S.C. Grandemar activează în sectorul exploatării de rocă încă din 1873 şi este momentan cea mai mare companie din acest domeniu din România.