De 44 de ani, „Magnum” cum laude
Story Highlights
- CIFA
- pompa malaxor
- MAGNUM
- brat de distributie beton
- amestec, transport și distribuție
- sasiu camion
- punte tridem sau punte tandem
- MK25H Magnum
- Carbotech
- mixer de beton
- pompa de beton
Related Articles
I se spune pompă malaxor și are trei funcții principale: amestec, transport și distribuție. CIFA a fost primul producător din lume care, în 1974, a creat acest tip de mașini și pe care l-a denumit Magnum. Datorită versatilității sale, este un produs excelent pentru companiile de construcții mari și mici deopotrivă, deoarece poate fi montat pe o varietate de șasiuri și poate lucra în spații limitate. | M. Equipment
Anual, CIFA produce aproximativ 200 de unități Magnum, cu acest produs, constructorul italian fiind lider de piață în Europa, unde (conform companiei) deține peste 50% din cota de piață.
Versatilitate, putere si flexibilitate
Brațele de distribuție ale pompelor malaxor CIFA combină rezistența cu fiabilitatea. Diferitele configurații asigură o mare versatilitate operativă, pompa putând ajunge în aproape orice parte a șantierului, chiar și în zonele greu accesibile. Flexibilitatea maximă de lucru, împreună cu viteza mare de lucru permit extinderea completă a brațului și poziționarea sa perfectă în doar câteva minute. Fiecare secțiune de braț este proiectată pentru o eficiență structurală maximă și rezistență la uzură, reducând totodată la minimum zonele predispuse momentelor intense de stres în timpul operării.
Unitatea de pompare și mixerul
Modelul Magnum de 25 m are un braț la care ultimele două secțiuni sunt din carbon, fiind singurul care poate fi echipat cu o unitate electronică de pompare cu circuit închis (PB607 EPC). Celelalte versiuni vin doar în configurația cu circuit deschis și sunt disponibile cu două variante de unități de pompare: PB607 și PB808.
De asemenea, Magnum permite montarea a două tipuri de mixere – de 7 m3 sau de 9 m3 –, alegere influențată de piețele și de reglementările zonale (de țară) în care mașina va lucra. De exemplu, în majoritatea țărilor Europei este preferat mixerul de 7 m3 montat pe șasiu cu 4 punți (de 32 t).
Diverse set-up-uri
Respectând specificațiile CIFA privind tipurile de șasiu, Magnum poate fi instalat pe orice camion; orice versiune Magnum îndeplinește cerințele de piață, deoarece poate fi configurată în funcție de țara în care mașina va lucra: de la un șasiu cu 3 punți, mai comun în Italia, până la unul cu 5 punți, adaptat modelelor destinate piețelor Europei de nord, acolo unde Magnum este foarte solicitat și unde e instalat pe vehicule 8×4 tridem. Așadar, versiunile de 24 m și 25 m pot fi instalate pe un șasiu cu 3 axe, dar la fel de bine – alături de cele de 28 m și 32 m – pot folosi și șasiuri cu 4 și 5 punți sau, după caz, tridem (cu osie spate triplă) cu 4 axe.
Un braț pentru fiecare
Magnum este disponibil cu brațe de diferite lungimi: de 24, 25, 28 și 32 m. Toate cele 4 lungimi includ tubulatură cu un diametru de 4 inch, însă versiunea de 28 m este disponibilă și cu tubulatură de 5 inch. Diferitele configurații ale brațelor de distribuție asigură funcționalitate și flexibilitate, deschiderea mare permițându-le să ajungă în orice punct al zonei de lucru.
Întrucât ultimele două secțiuni de braț ale lui MK25H sunt fabricate din carbon – reducând masa totală a mașinii –, CIFA oferă cu un braț cu 1 m mai lung și din 4 secțiuni în loc de 3, pentru versiunea de 24 m din oțel. Această inovație aduce după sine avantaje pentru utilizatorul final, deoarece mașina poate încărca până la 5 m3 de beton, încadrându-se în masa totală de 32 t, reglementată. MK25H Carbotech este singura pompă malaxor ce prezintă aceste caracteristici (foarte apreciate), deoarece astfel mașina face mai puține drumuri pentru a transporta o cantitate mai mare de beton.
Un alt aspect implică managementul mașinii. Introducerea platformei Smartronic (un sistem inovativ de management electronic ce facilitează operațiile și colectează informații) pe MK25H Magnum controlează funcțiile mașinii într-un mod simplu și precis. Echipată cu această platformă de diagnosticare și cu sistem de management, mașina a fost lansată în 2013 în versiunea cu unitate electronică de pompare cu circuit închis, PB607 EPC. De asemenea, sistemul Easytronic este o soluție similară, dar mai simplă, aplicată pe gama de mașini cu unități de pompare cu circuit deschis.
Easytronic este un sistem de control ușor, creat de CIFA pentru managementul pompelor malaxor pe șantierul de construcții. Noul Magnum echipat cu Easytronic a avut un impact pozitiv asupra întregului lanț de producție, iar noile versiuni ale acestor mașini au un design inovator, răsplătind munca și eforturile pe care CIFA le-am depus în găsirea celor mai bune calități și soluții pentru clienți.
Evoluție în timp
De-a lungul timpului, CIFA a îmbunătățit fiabilitatea și rezistența pompelor malaxor, valorificând la maximum feedback-ul din partea clienților. Atunci când modelul MK25H Magnum a fost restilizat, producătorul a introdus un compartiment izolat în care să fie amplasate sistemele de control și gestionare a mașinii.
Odată cu evoluția Magnum au fost introduse diferite elemente opționale, precum cutia din oțel inoxidabil sau suportul de tubulatură, iar pentru sistemele Smartronic și Easytronic a fost introdusă tehnologia Cap Sense pe panoul de comandă din cabină, dar și la partea din spate. Nu în ultimul rând, CIFA pune la dispoziția clienților un site pe care aceștia au posibilitatea configurării pompei malaxor Magnum, putând selecta modelul preferat, culorile, dimensiunea tamburului, unitatea de pompare, sistemul de management, precum și alte accesorii opționale
Anul acesta, la expoziția SaMoTer (Verona), CIFA a expus un model MK32L cu îmbunătăţiri ale sistemului de management al maşinii, folosind tehnologia Easytronic cu LSC (Light Stability Control) – o soluție fiabilă pentru ca mașina să poată lucra în condiții de siguranță, atunci când cele 4 calaje nu pot fi complet extinse și limitează zona sigură de operare.