Când ceva te împinge să pui în practică o idee constructivă
Related Articles
În urmă cu 3 ani apărea în online-ul românesc un proiect media inedit. I-am zis eu mequipment.ro. Deși îmi încolțise în minte de mai multă vreme, pe când lucram în presa print, abia în toamna lui 2015 reușeam să-l fac vizibil pe un domeniu online. | Marius IANCU
A pornit ca un proiect personal, ambițios și din dorința de informare, așa că termenului general ”equipment” i-am alăturat inițiala numelui meu – un simplu M. Am muncit mai mult decât am anticipat, pentru că nu-i ușor să încerci să ajungi în top, indiferent de domeniul pe care ți-l alegi. Aveam în minte o direcție în care trebuia să mă îndrept, așa ca m-am pus pe treabă.
Mi-am asumat disponibilitatea pentru acest efort și am acceptat acest fapt. Și pentru că nu există succes peste noapte, am înțeles că în față mi se aștern niște etape, fiecare cu rostul ei, pe care, indiferent că vreau sau nu, trebuie să le parcurg.
Etapa actuală este una în care n-aș fi ajuns fără să le parcurg pe cele din ultimii 3 ani. Oare aș fi putut sări peste unele dintre ele? Probabil, însă fundația pe care o am acum – și pe care continuu să construiesc – ar fi una mai fragilă. Mai mult, parcurgerea fiecărei etape mi-a arătat că procesul este unul care nu se termină. Progresul înseamnă a continua să mergi mai departe, iar succesul este doar trecerea într-o altă etapă.
Atunci când am inițiat acest proiect am înțeles că va implica multă muncă. Mi-am stabilit obiective și am început să parcurg și să accept fiecare etapă de creștere, indiferent de dificultăți. Mi-am setat rezultate pe termen lung, m-am pus pe treabă și am început să investesc în procesul în sine, nu în obiective. Și nici nu prea aveam altă opțiune, întrucât era ceea ce aveam la momentul respectiv.
E adevarat că mi-am propus să fiu în top, așa că m-am dedicat procesului, zi de zi, alocând timp și energie și căutând excelența. Am știut că pentru a fi un ”hub” media cu informație de top pe această nișă trebuie să fii pasionat de informație, de scris, dar și de constantele care fac obiectul acestui portal: utilajele, echipamentele, mașinile, tehnologia.
Știam că succesul se atinge greu, cu multă muncă și că nu trebuie legat de obiective. Și că într-un proiect pe termen lung împlinirea vine treptat, odată cu fiecare lucru – oricât de mărunt – realizat. Și, da, procesul nu e mereu ușor; el vine și cu momente grele sau chiar dureroase. Dar inspirația care a stat la baza acestei acțiuni a născut angajament, așa că… mergem mai departe. Creștem, pentru că cei care caută informația pe care o oferim sunt tot mai mulți.