Buldozerul John Deere 700K SmartGrade are acum sistem integrat Topcon 3D Grade Control

MEq
By MEq February 10, 2016 18:40

Buldozerul John Deere 700K SmartGrade are acum sistem integrat Topcon 3D Grade Control

Buldozerul John Deere 700K SmartGrade dispune acum de sistem Topcon 3D-MC2 Grade Control complet integrat în cabina utilajului, structuri şi software-uri, eliminând astfel prezenţa stâlpilor exteriori şi a cablurilor. Auto SmartGrade ridică automat lama atunci când maşina lucrează cu sarcini grele, pentru a preveni blocarea şi patinarea şenilei.

Deoarece SmartGrade este complet integrat, nu mai este nevoie de instalarea zilnică a echipamentului exterior, reducând astfel timpii de configurare a maşinii. De asemenea, înlăturarea cablurilor externe elimină riscul ruperii acestora, iar lipsa stâlpilor înseamnă că buldozerul nu mai este expus deteriorării sau furtului. Dimensiunile maşinii sunt „uploadate” pe monitorul de control, reducând timpul calibrării buldozerului cu circa 30 min., conform spuselor producătorului.
Caracteristicile Auto SmartGrade permit operatorului să regleze sistemul când maşina trece de la un tip de sol la altul, spre deosebire de sistemele after-market, care adesea necesită recalibrarea sistemului GPS al maşinii. Utilajul este pus în mişcare de un motor diesel de 6.8 l şi 97 kW (130 hp) la 1,800 rpm, Tier 4F/Stage IV şi dispune de un mod de lucru Eco, pentru îmbunătăţirea eficienţei consumului, fără a scădea productivitatea.
700k_sg_r4d075102_rrd_486x332

MEq
By MEq February 10, 2016 18:40