- SITECH a celebrat 10 ani de inovație și tehnologie în industria construcțiilor din România
- Ce trebuie să știți despre achiziția unui utilaj Cat Certified Rebuild
- Bergerat Monnoyeur a depășit borna de 150 de mil. euro cifră de afaceri
- Keestrack welcomes CTE as a new dealer for Romania
- Kuhn Holding takes over Marcom in Romania
- Doosan aims for top spot with new ‘DL-7’ wheel loader range
Acord de colaborare între Hitachi și Mecalac
Story Highlights
- Acord de colaborare intre Hitachi si Mecalac pentru fabricarea de încărcătoare articulate compacte pe pneuri, conforme cu norma de emisii EU Stage IIIB
Related Articles
Hitachi Construction Machinery (Europe) NV (HCME) a anunțat că a încheiat un acord de colaborare cu Mecalac Baumaschinen GmbH (Mecalac). Acordul se referă la fabricarea de încărcătoare articulate compacte pe pneuri, conforme cu norma de emisii EU Stage IIIB by Mecalac, la fabrica sa din Büdelsdorf, Germania.
“HCME depune eforturi continue pentru a oferi cea mai fiabilă soluție pentru clienții noștri actuali și potențiali de pe tot teritoriul Europei”, a declarat președintele și CEO-ul HCME, Moriaki Kadoya. “Acest lucru va oferi clienților Hitachi cea mai bună tehnologie în acest sector de piață, împreună cu un nivel ridicat al serviciilor de post-vânzare furnizate de rețeaua de dealeri HCME.”
Înțelegerea presupune producerea a trei noi modele de înaltă performanță – de la 4,9 la 5,4 tone: ZW65-6, ZW75-6 și ZW95-6. Acestea vor fi vândute în rețeaua de dealeri autorizați HCME sub marca Hitachi, în culoarea distinctivă a producătorului japonez: portocaliu. Mașinile oferă o articulație comună de auto-stabilizare ce crește stabilitatea și permite o experiență de conducere perfectă, au o înălțime totală mai mică de 2,5 m, precum și diferențial de blocare 100% în față și axe spate ce pot fi angajate la cerere pentru tracțiunea necondiționată a tuturor roților, chiar și când lucrează în teren accidentat. Fiecare model este echipat cu braț de tip ”mono-boom”, ce oferă o vizibilitate excelentă de jur imprejur.
“Această gamă de încărcătoare frontale articulate a fost continuu actualizată și oferă cel mai bun design de pe piață”, spune președintele și CEO-ul Grupului Mecalac, Henri Marchetta. “Pentru Mecalac, această cooperare cu HCME certifică nivelul tehnic al produselor noastre.”
……………………………………………..
Hitachi produce cea mai mare gamă de excavatoare hidraulice din lume, de la miniexcavatoare de o tonă până la excavatoare miniere de 800 de tone. Fiecare model oferă performanțe bune și productive fără a face compromis în ceea ce privește confortul, siguranța și fiabilitatea. Pe lângă excavatoare, HCME mai produce încărcătoare frontale pe pneuri, camioane miniere cu șasiu rigid, precum și alte echipamente pentru aplicații speciale în construcții.
Mecalac Baumaschinen GmbH este o companie a Grupului Mecalac SA (Franța), situata în Büdelsdorf (Germania), cu mai mult de 60 de ani de experiență în dezvoltarea și fabricarea de încărcătoare frontale. Compania produce patru serii de încărcătoare din gama compactă, cu o capacitate a cupei de la 0,5 la 3.0 m³.