Ce propune digitalizarea în exploatarea forestieră de viitor

MEq
By MEq July 30, 2026 17:42

Ce propune digitalizarea în exploatarea forestieră de viitor

Digitalizarea are potențialul de a deveni o cheie pentru exploatarea forestieră de viitor. Datele devin noua bază pentru luarea deciziilor, „revoluția” Forestry 4.0 înseamnă transformarea industriei prin tehnologii moderne, conectate, bazate pe date, AI-ul aduce o analiză mai rapidă a volumelor tot mai mari de date, iar utilajele conectate sunt tot mai inteligente, ușurând munca operatorilor. Scopul este managementul pădurilor mai eficient, mai sustenabil și într-un mod pregătit pentru viitor, prin instrumente digitale și prin optimizarea fluxurilor de lucru. | Marius Iancu

Începând cu această toamnă și continuând până vara lui 2027, calendarul de târguri și evenimente europene dedicate sectorului forestier va polariza publicul interesat, specialiștii din domeniu și producătorii de utilaje și tehnologie. Edițiile de anul acesta ale FinnMETKO (Finlanda) și Interforst (Germania) vor fi urmate anul viitor de Elmia Wood (Suedia), Asturforesta (Spania), Euroforest (Franța) și KWF-Tagung (Germania). Fără îndoială, acestea sunt reperele industriei exploatării forestiere europene, unde sunt așteptate ultimele noutăți.

Dar tehnologia forestieră modernă înseamnă mai mult decât utilaje puternice – este un factor cheie al inovării. Utilajele inteligente conectate deschid noi dimensiuni în termeni de eficiență și sustenabilitate. Iar vremurile ne împing tot mai mult spre digitalizare, date în timp real, AI și sisteme inteligente ce ușurează luarea deciziilor, astfel încât să fie rapide, precise și eficiente.

Datele devin noua bază pentru luarea deciziilor în exploatarea forestieră. Managementul activ al pădurilor necesită date actualizate ca bază pentru deciziile informate, planificarea de perspectivă și adaptabilitate. Daunele cauzate de dăunători, furtuni sau incendii forestiere impun un răspuns rapid. Pe lângă expertiza în domeniul forestier, acum aplicațiile, teledetecția, tehnologia senzorilor, dronele și AI-ul pot oferi o bază importantă pentru analiză, evaluarea riscurilor și măsurile de planificare.

Forestry 4.0 înseamnă integrarea tehnologiilor digitale avansate, cum ar fi inteligența artificială, IoT, blockchain-ul și analiza big data, în practicile de management forestier. Este un concept menit să revoluționeze industria forestieră prin valorificarea puterii tehnologiei, pentru a îmbunătăți eficiența, sustenabilitatea și profitabilitatea.

Obiectivele includ optimizarea utilizării resurselor, reducerea deșeurilor, îmbunătățirea managementului lanțului de aprovizionare și a procesului decizional prin intermediul informațiilor bazate pe date. În plus, Forestry 4.0 își propune să reducă impactul negativ al industriei forestiere asupra mediului prin promovarea practicilor forestiere sustenabile și atenuarea riscurilor (incendii, focare de boli și schimbări climatice).

Inteligența Artificială permite analiza eficientă a volumelor tot mai mari de date, provenite din imagini satelitare și de la drone, senzori sau utilaje forestiere. Printre cele mai importante domenii de aplicare se numără identificarea automată a speciilor de arbori sau a pagubelor din păduri, monitorizarea infestării cu gândaci de scoarță și a stresului cauzat de secetă, pregătirea prognozelor de risc și sprijinirea deciziilor pentru conversia pădurilor și recoltarea lemnului. AI-ul nu înlocuiește expertiza în exploatare forestieră, ci o completează printr-o analiză mai rapidă.

Utilajele forestiere conectate colectează o gamă largă de date privind operarea, amplasamentul, service-ul și performanța. Aceste informații permit planificarea predictivă a întreținerii, reduc timpii de nefuncționare, îmbunătățesc planificarea desfășurării mașinilor în teren și asigură transparența proceselor de aprovizionare cu lemn.

Însă, toate aceste avantaje ale digitalizării nu sunt lipsite de provocări. Concret, contextualizarea acestor provocări ne spune că transformarea digitală a sectorului forestier încă mai are de așteptat. Și nu este un succes garantat, putând fi împiedicată de diverse obstacole, precum: lipsa unor rețele de conectare, interfețe eterogene care fac dificilă implementarea lor pe utilaje terțe, calitatea insuficientă a datelor, costurile necunoscute, cerințele de formare a personalului și chiar reticența la nou / acceptarea tehnologiei.

MEq
By MEq July 30, 2026 17:42