10 ani de parteneriat între MHS Truck & Bus Group și Academia Gheorghe Hagi
Related Articles
În 2019, MHS Truck & Bus Group sărbătorește 10 ani de parteneriat cu Academia de Fotbal Gheorghe Hagi, pe parcursul acestor ani oferind Academiei mijloacele de transport necesare echipelor sale. Prelungirea parteneriatului a fost anunțată odată cu inaugurarea noului sediu MHS Truck Service Constanța, cel mai nou centru de competență din cadrul rețelei naționale de service MAN.
“Suntem onorați să fim partenerii Academiei Gheorghe Hagi. Performanța este parte a filozofiei noastre, de aceea o susținem cu interes de fiecare dată. Anul acesta este unul important pentru parteneriatul nostru, deoarece marcăm un deceniu de furnizare a serviciilor de transport necesare echipelor Academiei – 10 ani de parteneriat MAN în România pentru Academia celui mai valoros număr 10. Ne dorim, cu siguranță, să fim în continuare alături de Academie și să îi susținem în dezvoltarea activității lor”, a declarat în cadrul evenimentului dl. Michael Schmidt, Președinte al MHS Truck & Bus Group.
Prelungirea parteneriatului a fost anunțată în cadrul inaugurării noului sediu MHS Truck Service Constanța, acesta fiind cel mai nou centru de competență al rețelei naționale MHS Truck Service. La inaugurarea noului sediu MAN din Constanța a fost prezent alături de dl. Michael Schmidt, dl. Gheorghe Hagi, Director al Academiei Gheorghe Hagi: „Ne bucurăm pentru acest parteneriat reciproc avantajos, pentru 10 ani pe care i-am petrecut și am progresat împreună. Proiectele pe termen lung înseamnă mereu progres, eficiență, iar acolo unde există răbdare, va fi cu siguranță performanță. Felicitări celor de la MAN! Sunt convins că proiectele noastre vor avea în continuare aceleași rezultate care să ofere siguranță, încredere și performanță.”
Dl. Gheorghe Hagi a fost prezent la eveniment alături de membrii ai conducerii Clubului FC Viitorul și ai Academiei, precum și alături de jucătorii primei echipe și de jucători din cadrul Academiei.
S-a deschis noul centru de competență MAN din Constanța
Noul centru de competență MAN din Constanța, aflat în spațiul logistic din Str. I.C. Brătianu nr. 250, oferă atât servicii de vânzare camioane noi și rulate, cât și operații de întreținere și reparații camioane și semiremorci, având disponibile toate ofertele de After Sales din cadrul rețelei MHS Truck Service.
Pachetul de servicii After Sales include MAN Mobile 24, contractele de service adaptate specificului activității clienților, ofertele speciale pentru piesele originale MAN și manoperă, precum și garanția extinsă 24 de luni pentru accesoriile și piesele originale MAN, ecoline, garanția fiind disponibilă la nivel internațional.
Noul sediu MAN din Constanța dispune de o suprafață de 1.144 mp, care cuprinde atât zona de recepție clienți și birouri vânzări, cât și zona de service și depozit de piese de schimb. De asemenea, parcarea destinată clienților are o suprafață de 850 mp.
Zona de reparații este alcătuită din 9 posturi de lucru, cu 5 linii de service, fiind disponibile servicii de mecanică, electrică, tinichigerie, diagnoză computerizată MAN, sisteme de frânare Wabco și Knorr pentru semiremorci, precum și reglare geometrie direcție camioane și remorci.
Rețeaua MHS Truck Service include, pe lângă centrul MAN din Constanța, centrele de competență MAN din București, Otopeni (Ilfov), Brașov, Bacău, Cluj, Sibiu, Timișoara.