Noua Jekko SPK60, o minimacara cu „două suflete”

MEq
By MEq aprilie 18, 2018 13:37

Noua Jekko SPK60, o minimacara cu „două suflete”

Jekko propune o macara cu „două suflete” pe care o denumește SPK60 – unică pe piața mondială. Modelul SPK60 s-a născut în 2016 ca o macara pe șenile cu braț telescopic, dotată cu cabină, pentru a fi utilizată în special în spații strâmte și dificile, unde sunt necesare mișcări controlate, ce presupun o precizie milimetrică.

După doi ani de experiență în teren, Jekko a adus îmbunătățiri suplimentare acestui proiect. Toate acestea datorită noii versiuni a software-ului de management al utilajului, care oferă macaralei SPK60 o nouă identitate. Sau, mai degrabă, două identități.
„Am vrut cu adevărat să dezvoltăm modelul SPK60 pentru a îmbogăți gama de utilaje concepute și produse pentru clienții care lucrează în sectoarele de nișă unde Jekko își desfășoară activitatea de bază”, explică Alberto Franceschini, manager de export, Jekko. „Aceasta constă dintr-o macara cu „două suflete”, model care va deschide mai multe sectoare de piață pentru noi. Deja am livrat această macara în Hong Kong, Germania, Elveția, Belgia, Anglia și Statele Unite, cu scopul de a ne consolida prezența în sectorul marilor șantiere de construcții.”

Latura “rock’n’roll” a modelului SPK60
Latura „sportivă și rock’n’roll” este exprimată de trenul de rulare pe șenile și de brațul care poate lucra în orice santier de construcții, pe orice tip de teren și înclinare (până la 4 înclinații diferite 0°, 0,7°, 1,5° și 3°). Această minimacara este echipată cu șenile fără stabilizatori, fiind capabilă să ridice până la 3 t în modul pick&carry și 6 t în modul static, putând atinge o înălțime maximă de 26,7 m, în configurația cu vârf rabatabil atașat.

Toate acestea sunt posibile datorită noului software care îi asigură operatorului o stabilitate maximă. Această stabilitate este necesară deoarece macaraua are la bază un perimetru maxim de 2,9 x 2,5 m. Software-ul permite controlul electronic al mașinii direct de la unitatea de radiocomandă, adaptându-se la orice situație și mediu de operare. Minimacaraua este extrem de ușor de transportat, având o lungime de numai 5,8 m, ceea ce ușurează descărcarea de pe un camion.

Latura „elegantă” a modelului SPK60
Aspectul „elegant” constă dintr-o macara telescopică pe șenile cu cabină și un vârf hidraulic înclinat – cel mai lung în categoria sa –, șenile extensibile și un motor electric, pentru a lucra ușor și fără probleme în spații strâmte. Acest tip de mașină poate fi utilizat într-o varietate de aplicații diferite. De fapt, este potrivit pentru industria petrochimică, întreținerea centralelor nucleare / electrice, întreținerea industrială și pentru toate spațiile închise și strânse în care stabilizatorii nu pot fi utilizați; de asemenea, în interiorul clădirilor unde sunt necesare extensii semnificative. De fapt, vârful hidraulic înclinat al acestei minimacarale poate extinde brațul principal cu încă 8.2 m, pentru o înălțime maximă de aproape 27 m. Unitatea de comandă radio permite folosirea acesteia ca o minimacara clasică și afișarea tuturor datelor de lucru.

SPK60 este singurul astfel de utilaj din categoria sa care poate strânge vârful în două poziții diferite: fie sub brațul principal, astfel încât clienții care îl folosesc în mod frecvent să nu fie nevoiți să-l instaleze de fiecare dată, fie în partea dreaptă a brațului macaralei, astfel încât brațul să fie întotdeauna atașat, gata de utilizare. Ideal pentru clienții care folosesc adesea brațul principal al macaralei în modul pick&carry sau la capacitate maximă.

SPK60 are un motor diesel Yanmar de 53,7 kW / 73 hp și, dacă este necesar, poate folosi și un motor electric trifazat (sau monofazat) de 11 kW. În funcție de situație și de cerințe, operatorul poate trece cu ușurință de la o soluție la alta cu o flexibilitate extremă, atât la interior, cât și outdoors. Cabina este extrem de ergonomică și este dotată cu: cameră video pentru vedere în spatele utilajului, radio, aer condiționat și scaun ergonomic ce asigură ovizibilitate extinsă. De asemenea, macaraua este ușor de utilizat, deoarece afișajul grafic permite recunoașterea imediată a accesoriilor instalate pe mașină, permițând setarea automată a indicatorului momentului mașinii. Software-ul vine cu un sistem de autodiagnosticare (DTC) pentru detectarea imediată a oricăror probleme.

MEq
By MEq aprilie 18, 2018 13:37