LiuGong lansează primul încărcător frontal cu sistem inteligent de încărcare
Related Articles
Producătorul chinez de utilaje pentru construcții LiuGong a anunțat lansarea unui nou încărcător frontal pe roți cu ocazia celebrării a 60 de ani de existență a companiei. Modelul 886H este primul încărcător frontal cu sistem inteligent de încărcare controlat de la distanță și marchează o bornă importantă atât în istoria companiei, cât și în industrie.
Motorul Cummins QSM11 oferă toată puterea de care e nevoie. În funcție de condițiile de lucru, se poate alege unul dintre cele două moduri de lucru – standard și economic – pentru economii suplimentare de energie. Combinația dintre sistemul hidraulic de lucru recent optimizat și puterea motorului îmbunătățește forța de rupere a cupei și capacitatea de încărcare. Noul sistem hidraulic cu debit constant, extrem de eficient, cu economie de energie și reacție rapidă, face față cu ușurință în orice acțiune combinată. Joystick-ul integrat de control FNR este ușor de operat.
Sistemul inteligent de control al accelerației poate regla automat eficiența consumului, pentru a optimiza puterea și a economisi energie; protecția activă inteligentă poate identifica automat statusul și poate opri mașina în caz de urgență; sistemul inteligent de încărcare face operațiunea ușoară și fiabilă.
LiuGong 886H are o cabină panoramică la 309°, fiind cea mai spațioasă din gamele de încărcătoare frontale pe roți din China. Toate butoanele principale sunt la îndemână, iar consola de comandă se mișca odată cu scaunul operatorului. Totodată, cabina etanșată și micro-presurizată reduce eficient zgomotul și pătrunderea prafului, creând un mediu sigur și confortabil pentru operator.
Capota frontală se deschide/închide hidraulic, oferind un spațiu suplimentar de întreținere; o platformă de acces la componentele cheie. Modelul 886H combină comanda inteligentă de la distanță cu tehnologia inteligentă. LiuGong 886H este echipat cu un sistem inteligent de încărcare. Acesta detectează penetrarea materialului, are un punct minim de încărcare și de descărcare, odată cu autonivelarea cupei și plasarea ei controlabilă.
Încărcarea inteligentă permite utilajului să facă aceste mișcări independent, atât timp cât operatorul controlează încărcătorul aproape de grămadă. Iar operatorul trebuie doar să coboare brațul pentru a efectua cea de-a doua operație de încărcare. De asemenea, aplică tehnologia de protecție inteligentă pentru a activa sistemul de identificare automată și oprirea auto de urgență. Ca urmare, utilajul poate fi folosit nu numai în aplicații normale, ci și în medii periculoase. Tehnologia de control de la distanță se potrivește perfect pentru sarcini delicate, în medii cu mirosuri toxice sau cu radiații. Toate operațiile pot fi vizualizate datorită camerelor video instalate pe utilaj, iar distanța efectivă de control este de 2000 de metri. Mașina va fi lansată pe piața chineză în ianuarie 2019.