Idei revoluționare pentru viitoarele soluții de transport autonome și electrice
Related Articles
Volvo Group își continuă eforturile de a dezvolta soluții de transport de ultimă generație. Cele mai recente exemple includ un sistem în care vehiculele electrice autonome sunt coordonate pentru a asigura un transport cât mai eficient și mai sigur de mărfuri, precum și un nou concept electric de încărcător frontal compact.
Pe 12 septembrie, la Berlin, în cadrul Summit-ului de inovare al Grupului Volvo a fost prezentată în premieră noua soluție de transport de mărfuri, ce constă din vehicule electrice autonome, conectate wireless la un centru de control al transportului. Acesta monitorizează parametrii, precum localizarea fiecărui vehicul, sarcina și încărcarea bateriei, utilizând aceste date pentru a se asigura că atât logistica generală a flotei, cât și fluxurile de mărfuri și vehicule sunt cât mai eficiente posibil. Sistemul este destinat utilizării pe distanțe scurte, cu volume mari de marfă și o precizie ridicată a livrării – de exemplu între nodurile logistice.
Prin dezvoltarea continuă a tehnologiei avansate de pe autobuzele sale electrice, Volvo Group este acum capabil să o adapteze pentru a se potrivi cu electrificarea diferitelor categorii de vehicule, cum ar fi camioanele, utilajele de construcții și aplicațiile marine și industriale. În paralel, Volvo Group a efectuat de mai mulți ani cercetări aprofundate în domeniul vehiculelor autonome și a prezentat mai multe exemple de concepte de vehicule autoconduse.
La Summitul de inovare de la Berlin, Volvo Group a prezentat și conceptul electric de încărcător frontal compact LX2. Prototipul aflat la a doua generație face parte dintr-un proiect de cercetare și încă nu este disponibil spre comercializare. LX2 are niveluri de zgomot mult mai scăzute, o eficiență îmbunătățită și costuri de operare mai mici comparativ cu utilajele similare convenționale.