Design stilizat şi o nouă emblemă pentru utilajele CASE

MEq
By MEq ianuarie 25, 2017 23:26

Design stilizat şi o nouă emblemă pentru utilajele CASE

CASE Construction Equipment şi-a reînnoit emblema de pe produsele sale pentru a reflecta mai bine valorile brandului, inclusiv abordarea sa practică, experimentată. Noul styling face parte din strategia CASE de a-și consolida pe mai departe brand-ul CASE și poziția pe toate piețele. Principalii pași în această strategie includ noi acorduri cu Sumitomo și Hyundai Heavy Industries, precum și redezvoltarea și rebrandingul fabricilor din San Mauro și Lecce.

Noul look şi noul simbol, dezvoltate în colaborare cu Centrul de Design al CNH Industrial, reprezintă o exprimare puternică a brand-ului. Astfel, marca utilajelor are o vizibilitate mai mare. Noul simbol metalic ce include vulturul cu cap alb (Old Abe) este afișat cu mândrie pe fiecare mașină, marcând moştenirea bogată a brand-ului CASE.
De asemenea, noua culoare gri închis a părții inferioare a mașinilor conferă un aspect mai mare de soliditate și rezistență. O atenție deosebită a fost acordată şi interiorului maşinilor, care a fost reînnoit pentru a crea un design specific CASE, regăsit pe toate modelele – de la designul scaunului până la panoul de bord şi culorile de interior.

„Scopul nostru cu acest proiect a fost, la exterior, crearea unui limbaj de design care să reflecte robusteţe și precizie, oferind în același timp un aspect specific brand-ului CASE, care să reflecte istoria și valorile sale și care este comun pentru toate modelele. În ceea ce priveşte designul interior, ne-am folosit de experiența noastră pentru a îmbunătăți confortul la bord prin utilizarea de materiale speciale pentru scaune. În timp ce culorile finisajelor interioare au fost modernizate pentru a da un aer contemporan, ne-am dorit să creăm o legătură puternică de apartenenţă la întreaga linie de produse”, a explicat David Wilkie, directorul Centrului de Design al CNH Industrial.

MEq
By MEq ianuarie 25, 2017 23:26