A patra ediție a caravanei Iveco Strong by Nature a ajuns la sediul din Glina

MEq
By MEq iulie 9, 2018 16:23

A patra ediție a caravanei Iveco Strong by Nature a ajuns la sediul din Glina

Principalul motiv al organizării caravanei este promovarea pe piața din România a vehiculelor alimentate cu CNG (gaz natural comprimat) – carburantul cu cea mai curată ardere, întrucât vehiculele care-l utilizează emit cu până la 30% mai puține gaze cu efect poluant decât obișnuitul diesel. Modelele Daily și Stralis au stat la dispoziția clienților și a jurnaliștilor, aceștia au putând pleca în curse demo alaturi de experimentații driveri ai Iveco Truck Services.

Producătorul italian Iveco ajută la protejarea mediului, aducând vehicule cu norme de poluare cât mai reduse (sau variante de motorizare nepoluante), venind astfel în ajutorul clienților, care vor avea cheltuieli mai mici cu întreținerea, combustibilul etc. 100% Natural Power înseamnă că mașina utilizează CNG (metan), un combustibil ecologic nu doar prin emisiile reduse, ci și prin faptul că metanul e un combustibil neprocesat.

Cu această soluție de alimentare, Iveco acoperă gamele începând cu 3,5 t și până la 40 t, adresându-se diferitelor misiuni, de la distribuție urbană și până la transport internațional. Diferențele de consum dintre diesel și CNG sunt vizibile, cu un procent favorabil metanului (circa 15%), pe toate motorizărie disponibile (140 – 460 CP). Desigur, aici se adaugă și valoarea mai scăzută a combustibilului CNG. De asemenea, la nivel de emisii, balanța înclină tot în favoarea vehiculelor cu CNG – mai puțin CO2 cu circa 10%, mai puține PM cu ~90%. Practic, soluția CNG se potrivește foarte bine în aplicații municipale. Iveco dezvoltă această soluție cu CNG încă din 1996, fiind lider la nivel european pe acest segment.

Iveco Truck Services a inițiat acestă aventură din dorința de a se întâlni cu partenerii săi într-un cadru festiv, mai ales ca în luna iunie a sărbătorit 5 ani de existență ca dealer de proprietate. Luna aniversară a fost una plina de surprize pentru clienții Iveco Truck Services, pentru că la fiecare livrare contractată, vehiculele livrate au venit împreună cu tablete cu internet gartuit pentru aplicațiile Iveco. Și partea de After Sales a întâmpinat clienții cu vouchere cadou sau alte surprize la achiziționarea pieselor sau odată cu intrarea vehiculelor în service.

”Credem în aceste ocazii de întâlnire, clienții ne pot vedea în cadrul în care noi ne simțim „acasă”, nu mai suntem sub presiunea obținerii unui contract. Cu aceste ocazii putem afla mai multe despre dorințele și necesitățile clienților nostrii, putem găsi împreună soluții pentru un viitor sustenabil.”
În cadrul Caravanei au participat 11 vehicule cu diferite configurații, alese cât mai variat pentru a putea a răspunde tuturor solicitărilor clienților care caută anumite modele, cu anumite configuratii. După acest eveniment, Iveco Truck Services intră într-o perioadă de „liniște” până la deschiderea anunțată în septembrie, la Brașov.

MEq
By MEq iulie 9, 2018 16:23