Top 9 harvestere cu 8 roți pentru aplicații forestiere ce folosesc metoda cut-to-length (CTL)

MEq
By MEq august 18, 2021 14:55

Top 9 harvestere cu 8 roți pentru aplicații forestiere ce folosesc metoda cut-to-length (CTL)

Uimitoarele harvestere cu 8 roți, cu lungimi de peste 7 m și cu mase operaționale de la 19 t în sus, sunt utilaje forestiere echipate cu brațe puternice și capete de recoltare pe măsura arborilor de mari dimensiuni pe care îi pot tăia și procesa cu rapiditate – iată un top 9 al harvesterelor cu 8 roți de pe piața actuală a utilajelor forestiere. | Marius Iancu

Harvesterele cu 8 roți sunt proiectate pentru recoltarea economică după metoda CTL (cut-to-length) în zone forestiere extinse și procesarea eficientă a volumelor mari de masă lemnoasă. Cele 8 roți asigură stabilitate în terenuri abrupte, iar anvelopele mari au o capacitate superioară de flotaţie. Utilajele sunt echipate cu macarale puternice și motoare fiabile, capabile să facă față cerințelor de recoltare în terenuri dificile. Mă voi opri nu neapărat asupra celor mai mari modele din gamele producătorilor selectați, cât mai degrabă asupra celor mai noi sau recent modernizate utilaje de pe piață. Așadar, să începem!

John Deere | De la fabrica din Tampere, Finlanda, John Deere trimite pe piața harvesterelor cu 8 roți modelele 1170G și 1270G. Harvesterele din seria G sunt ușor recognoscibile datorită noului design al șasiului spate. 1170G cu 8 roți este un harvester versatil pentru rărituri și tăieri de regenerare, în special în terenuri moi (fragile) și în pante. Are o stabilitate remarcabilă, o presiune redusă la sol, mișcări rapide de înaintare, o capacitate bună de urcare a pantelor și o productivitate excelentă în toate aceste condiții.

1170G are un șasiu spate complet nou, cu o nouă poziționare a motorului, a rezervoarelor pentru ulei hidraulic și combustibil și o nouă amplasare a pompelor. Motorul a fost întors la 180 de grade. Rezervoarele de ulei hidraulic și de combustibil, precum și pompele sunt poziționate în fața motorului, iar ventilatorul, în spatele mașinii.

Este propulsat de un motor diesel John Deere 6068 de 6.8 litri ce dezvoltă 155 kW, având un cuplu de 978 Nm. Utilajul are un braț de macara CH6, cu o deschidere de 10 sau 11.3 m, poziționat pe sașiu, în fața cabinei pivotante și autonivelante. Lungimea utilajului este 7.45 m, iar masa minimă este de 19.500 kg.

Dintre particularitățile utilajului se pot aminti funcția standard unică Adaptive Driveline Control, ce îmbunătățește manevrabilitatea și productivitatea prin reglarea automată a turației motorului pentru a corespunde sarcinii motorului. Sistemul inteligent de control al brațului (IBC) – unic și disponibil doar pe utilajele John Deere – e un sistem cu senzori ce detectează poziționarea capului de recoltare și cu algoritmi ce reglează traiectoria brațului într-o mișcare continuă și eficientă.

Ponsse | Tot din Finlanda (Vieremä) vin și utilajele Ponsse, în mai multe modele de harvestere „8-wheeler” – Fox, Bear, Cobra, Scorpion, Scorpion King sau Ergo –, fiecare cu particularitățile sale. Cu excepția modelelor Scorpion și Scorpion King, celelalte au brațe de macara amplasate pe sașiu, în fața cabinelor fixe.

Modelele Scorpion impresionează în primul rând prin geometria brațului. Modelul a fost introdus pentru prima dată în 2013 și de atunci a devenit un produs emblematic al companiei finlandeze. Iar anul acesta, Scorpion a fost modernizat. Prin poziționarea cabinei în zona mediană a utilajului, operatorul are o vizibilitate sporită asupra extremităților mașinii, în aplicațiile de rărituri. Una dintre cele mai evidente îmbunătățiri este noul parbriz dintr-o singură bucată, care se extinde până la plafonul cabinei.

Solidul motor Mercedes-Benz/MTU dezvolta o putere mai mult decât suficienta (210 kW), iar transmisia avansata oferă o manevrabilitate excelenta. Utilajul are o lungime de 8020 mm si o masa minima de 21700 kg. Bratul de macara cu o geometrie unică are o deschidere de 10 sau 11 m. Pe lângă numeroase noi funcții, harvesterele Ponsse Scorpion și Scorpion King au fost echipate cu un sistem avansat Ponsse Opti 5G de generația a cincea și cu o interfață de utilizator complet actualizată.

Sistemul Active Crane îi permite operatorului sa controleze mișcarea capului de recoltare în locul funcțiilor individuale ale macaralei. Active Crane este ușor de controlat folosind două manete, dintre care una controlează înălțimea capului de recoltare de la sol, iar cealaltă controlează direcția mișcării. Funcțiile macaralei încetinesc automat înainte ca gama de mișcări să se încheie.

Logset | Este un constructor de utilaje forestiere tot din „țara celor 1000 de lacuri”, fondat în 1992, în Koivulahti. E singurul din topul nostru care a introdus pe piață utilaje cu o tehnologie hibridă de acționare. Cele două harvestere cu 8 roti din portofoliul său sunt Logset 8H GTE Hybrid și impresionantul 12H GTE Hybrid, ambele cu o construcție ce presupune poziționarea macaralei pe șasiu, în fata cabinei pivotante, amplasate în zona mediană a mașinii.

Logset 8H GTE Hybrid este un harvester cu 8 roți, puternic, ce nu cedează sub presiunea dificultății aplicațiilor forestiere. Utilajul impresionează prin sistemul hibrid, care permite o creștere a puterii întregii mașini, fără însă a crește dimensiunile motorului diesel. Mai exact, cu sistemul hibrid, harvesterul oferă o creștere a puterii cu 45% și a cuplului cu 39%.

Toate vârfurile de sarcină din ciclul de lucru al harvesterului sunt compensate de motorul electric. Astfel, motorul electric oferă un impuls de putere mașinii, atunci când volumul de muncă o cere. Economia de combustibil poate fi de până la 25%, ceea ce înseamnă costuri de funcționare mai mici comparativ cu tehnologia tradițională.

Utilajul are o lungime de 8,3 m și o masă minimă de 23.000 kg, fiind propulsat de un motor diesel AGCO Power 74 LFTN ce dezvoltă 214 kW si un cuplu de 1280 Nm. Ca parte a sistemului hibrid, motorul electric are o putere de 104 kW, transmisia utilajului fiind una hidrodinamică, în 2 trepte. Macaraua folosită este una model Mesera 240H, cu opțiuni de deschidere de 10.3 și 11 m. Sistemul de control TOC-MD 2 (Total Operation and Control Measuring Device 2) dezvoltat de către Logset maximizează producția și este ușor de utilizat, datorită interfeței intuitive de navigare.

Komatsu | În gama harvesterelor pe roți, Komatsu oferă două modele cu 8 roți. Ambele sunt produse în Suedia si au fost actualizate în 2020 – Komatsu 901XC și 931XC (unde XC vine de la eXtreme Conditions). Constructia utilajelor Komatsu diferă de a producătorilor amintiți mai sus, în sensul că brațul de macara este amplasat în dreapta cabinei pivotante (nu în fata ei) și se rotește odată cu aceasta.

Modelul 931XC oferă o stabilitate considerabilă și o presiune redusă la sol. Sistemul exclusiv „Double Comfort Bogie” oferă o manevrabilitate excelentă și urmează linia solului mai îndeaproape decât alte utilaje 8WD care au o construcție fixă a punții spate. De asemenea, sistemul Komatsu 3PS cu trei pompe, pentru un debit hidraulic de lucru mai mare la turații mici ale motorului, reduce consumul de combustibil. Acesta îi permite operatorului să facă mai multe mișcări simultan – rotire, alimentare și manevrare. Toate aceste interacțiuni ale sistemului hidraulic sunt controlate automat de noul sistem de control și informare Komatsu MaxiXT.

O macara cu un moment mare de rotație și un utilaj cu gardă mare la sol sunt la fel de importante pentru o productivitate ridicată în terenuri abrupte. Komatsu Comfort Bogie asigură o bună gardă la sol și mobilitate.

Utilajul folosește un motor diesel cu turbină și răcire intermediară AGCO Power, în 6 cilindri, ce dezvoltă o putere de 190 kW și un cuplu de 1130 Nm. Lungimea harvesterului este de 8015 mm, iar masa minimă este de 21900 kg. Transmisia este hidromecanică, controlată via MaxiXplorer, cu cutie de transfer cu 2 trepte, iar macaraua 230H are o deschidere de 8.7/ 10/ 11 m.

EcoLog | Produse în Söderhamn, Suedia, utilajele forestiere EcoLog au ca numitor comun putere, fiabilitatea și rentabilitatea. Prin abilitatea lor de a se adapta oricărui tip de teren, aceste utilaje le permit operatorilor să aibă un control total, indiferent de condiții. Originile companiei merg în timp până în 1965, iar de atunci perioadele au alternat (compania a fost în proprietatea Caterpillar și Log Max). Odată cu fuziunea cu producătorul de utilaje forestiere Gremo, EcoLog si-a diversificat și extins gama de mașini.

În clasa harvesterelor cu 8 roți, EcoLog deține doua modele: 688F și 1058H5 (acesta făcând inițial parte din gama de produse Gremo). Eu am să mă opresc asupra modelului mai mare, 688F, special conceput pentru lucrul în condiții de teren abrupt, dar cu o presiune minimă la sol atunci când lucrează pe teren sensibil.

Utilajul este propulsat de un motor Volvo Penta D8 de 7.7 litri, ce dezvoltă 210 kW și un cuplu maxim de 1237 Nm, folosind o transmisie hidrodinamică. Harvesterul are o lungime de 8570 mm și o masă minimă de 23000 kg, iar macaraua (poziționată în dreapta cabinei pivotante) are o deschidere între 9 și 11.5 m.

Rottne | Rămânem tot în Suedia, unde Rottne propune două harvestere cu 8 roți: H11D, pentru rărituri și tăieri finale, și H21D, pentru tăieri finale. Anul trecut, Rottne a împlinit 65 de ani. Modelul H21D a fost lansat in 2014 si prin calitățile sale a dovedit că aparține clasei de top în termeni de fiabilitate și costuri operaționale.

Indiferent de gama de turații, volumul mare al cilindrilor acestui puternic motor diesel asigură întotdeauna un cuplu ridicat, ceea ce înseamnă că motorul poate lucra la turații relativ mici. De altfel, sub capota lui H21D se afla un motor diesel John Deere JD 6090 HFC09, Power Tech PSS de 9.0 litri, ce dezvoltă 227 kW și un cuplu de 1351 Nm @ 1500 rpm.

Construcția harvesterului implică o macara paralelă (RK250 cu bază înclinabilă și o deschidere de 11 m) poziționată pe șasiu, în fața cabinei pivotante și autonivelante. Ca o particularitate, utilajul poate funcționa acum și pe ulei vegetal hidrogenat HVO. La o lungime de 9233 mm, utilajul are o masă de 26700 kg.

Tigercat | De peste Ocean, din Canada, vine singurul producător de harvestere cu 8 roți care își găsește loc în topul nostru, dominat de constructori europeni. Tigercat propune două modele: 1165 și 1185 (cel mai mare harvester pe roți din lume).

Tigercat 1165 este un utilaj de recoltat de dimensiuni medii, potrivit pentru aplicații de rărituri, tăieri selective și tăieri finale. Având capacități foarte bune de rotire și autonivelare a cabinei, 1165 este potrivit în terenurile cu pante abrupte.

1165 folosește aceleași componente ale sistemului de rotire ca și modelul mai mare, 1185, dar și aceleași componente de oscilare și articulație în secțiunea centrală, regăsite pe forwarderele Tigercat. Noua tehnologie de echilibrare a oscilației active oferă o stabilitate inegalabilă chiar și în timpul deplasării.

Macaraua brevetată ER (H250ER91) cu deschidere de 9,1 m și rotație continuă are aceeași acțiune ca o macara paralelă, însă cu o construcție simplificată și intervale de întreținere mai mari. Opțiunea de macara telescopică 11 m e destinată utilizării capetelor de recoltare de până la 1100 kg. Utilajul are o lungime de 8220 mm și o masă minimă de 22900 kg. Motorul este un Tigercat FPT N67 de 210 kW și un cuplu de 1170 Nm.

HSM | Producătorul german este în această branșă de 50 de ani. În clasa harvesterelor cu 8 roți, HSM are un model (HSM 405H) disponibil în trei versiuni: H2, H3 și H4 (cu mase diferite). Nivelul ridicat de performanță, standardele de calitate și cel mai înalt nivel de fiabilitate au fost transferate către HSM 405H.

Designul acestui utilaj presupune o cabină pivotantă (270°) și autonivelantă, amplasată central, având brațul de macara în poziție frontală (aș spune, pe „model finlandez”). Utilajul este propulsat de un motor Volvo Penta de 7.7 litri, ce dezvolta 210 kW si un cuplu de 1255 Nm. În cazul modelelor H3 și H4, motorul este unul mai puternic, având 250 kW și un cuplu de 1360 Nm. Transmisia hidromecanică NAF cu cutie de transfer în două trepte își aduce contribuția performantele ridicate ale utilajului.

Cu o lungime de 9147 mm (9618 mm pentru modelul H4) și opțiuni de macara Loglift, Mesera (10, 10.3 sau 11 m) sau Epsilon (10.9 m), forwarderul HSM asigură rezistență și stabilitate în recoltarea mecanizată a lemnului gros.

Sampo Rosenlew | Închei topul harvesterelor mari cu 8 roți tot cu un producător finlandez. În 2017, Sampo Rosenlew cumpăra ce mai rămasese din compania falimentară Logman, un constructor local din Finlanda, iar la scurt timp Sampo scotea pe piată harvesterul HR86, ce are la bază proiectele Logman.

Structura robustă a șasiului, împreună cu punțile cu boghiuri, constituie baza acestui utilaj de recoltat cu 8 roți. Construcția este una tipică utilajelor produse în Finlanda, cu cabină centrală pivotantă si macara frontală. Inimia utilajului este un motor cu 6 cilindri AGCO Power 74 LFTN cu o putere maximă de 195 kW. HR86 este echipat cu o macara Mesera 240H, cu deschideri de 10.3 si 11.1 m, în functie de marimea capului de recoltare. Utilajul are o masa minima de 21000 kg.
Ends

MEq
By MEq august 18, 2021 14:55